Ovidiu Crețu n-are ce credeți voi! Ovidiu Crețu o are mică!

Din 2007 şi până prin 2012 am venit în Bistrița când şi când. Apoi m-am stabilizat emoțional şi am rămas. Oraş patriarhal, tendințe medievale, perspective de dezvoltare….mai pe şleau, un loc în care să trăieşti, să fii boem, să deguşti tradiții, să te cufunzi în plăcerile vieții.

Ştiu că sunt ghinionist…dar şi hotărât. Am rămas. Un mitic rătăcit prin Bistrița nu este o anomalie, deşi chiar şi acum, după atâta timp, sunt întrebat mai în glumă, mai în serios: Ce naiba cauți în Bistrița? Să trăiesc, dar Crețu îmi pune bețe-n roate. De ce? Pentru că o are mică.

Dezvoltarea oraşului, imaginea sa per ansamblu, a suferit schimbări …patologice. Oraşul este „bolnav” de stagnare, o împietrire în mentalități retrograde ce se revarsă total şi inexplicabil asupra cetățenilor. De ce? Pentru că Ovidiu Crețu o are mică.

Gândirea edilitară a primarului Bistriței se află la extreme. Ori proiecte megalomanice, ori…mai nimic. A cãştigat alegerile în 2008, pentru că, simbolul Bistriței, Biserica Evanghelică, a luat foc. Totul a fost plasat în cârca fostei administrații care de ani de zile aştepta pe schele de lemn o renovare istovitoare. Deci Crețu a câştigat în 2008 pe un motiv emoțional. El crede că a câştigat pentru proiectul megalomanic Wonderland. De ce? Pentru că Ovidiu Crețu o are mică.

N-a făcut Wonderland nici acum după aproape 10 ani. La alegerile din 2012 şi 2016 a pus pe tapet acelaşi proiect Wonderland. Mentalitatea bistrițenilor sătui de minciuni sfruntate, s-a transformat într-o silă profundă, în lehamitea aceea covârşitoare ce te face să renunți. Dovadă? Lipsa la vot. Ovidiu Crețu nu recunoaşte asta. De ce? Pentru că o are mică.

Un alt element l-a făcut mare primar pe Ovidiu Crețu. Sprijinul partidului. PSD. Dacă îl întrebi, o să spună că sprijinul partidului a contat foarte puțin, el fii d ales pentru valoarea sa intrinsecă. De ce spune asta? Pentru că o are mică.

A vopsit ceva blocuri în culoarea vântului turbat, un vomitiv al cromaticii. A spus că el a ales culorile, dar nu recunoaşte că a greşit. De ce? Pentru că o are mică.

Oraşul are destui bani în conturi. Banii pentru investiții au fost raportați de la un an la altul deşi puteau fi folosiți pentru infrastructură, pentru cartierele care nu au apă şi canal. A amânat mereu lucrurile elementare de civilizație ale unui oraş pe care el îl vede european, dar care nu este nici măcar balcanic, ci medieval ca gândire edilitară. De ce se crede cel mai deştept? Pentru că o are mică.

Au murit nouă tineri de-a lungul a patru ani…la o trecere de nivel peste calea ferată. În loc să acționeze uman şi civic şi să facă o barieră, mai ales că legislația îi permitea, primarul Bistriței aşteaptă răspunsuri la scrisori către ministere. Refuză orice idee benefică pentru viața cetățenilor, considerându-se prea deştept. De ce? Pentru că o are mică.

A îndatorat oraşul la bănci pentru a face o pârtie inutilizabilă la 600 metri altitudine, a construit un pod spre nicăieri, a făcut lucrări de mântuială la pasaje şi fântâni, astupă gropi în loc să asfalteze, a încarcerat veverițe şi din poziția de primar face pe dictatorul. De ce? Pentru că o are mică.

Refuză orice contact cu presa şi se prezintă la o singură emisiune tv…unde este pupat şi lăudat. De ce? Pentru că o are mică.

A făcut sensuri giratorii cât pentru toată țara, acum face pasarele metalice ca pe DN1, comparând Bistrița cu o metropolă. Nu acceltă alte soluții. De ce? Pentru că o are mică.

Se bazează exclusiv pe sclavagismul declarat al consilierilor locali PSD, pe care îi consideră inferiori, făcându-le semn să ridice mâna la toate proiectele sale. De ce? Pentru că o are mică. Şi consilierii la fel.

A ajuns o piatră de moară la gâtul oraşului, partidului său şi societății în general. Concernul Kaufland şi-a cerut scuze bistrițenilor pentru unele neplăceri. Este un concern capitalist, dar cu obraz.

Crețu, un social-democrat cu reale valențe de comunism în sânge…nu şi-a cerut şi nu-şi va cere vreodată scuze cetățenilor. De ce? Pentru că Ovidiu Crețu o are mică. Onoarea, desigur

2017-07-19T11:38:22+03:000 Comentarii

Comenteaza

Go to Top