Eu pup poala popii, Suciu pupă… Dragnea!

Criza politică a luat avânt. ŞI parlamentarii PSD de Bistrița-Năsăud au luat avânt. Mai puțin Doina Pană, dispărută în peisaj. În schimb, Ioan Deneş şi Daniel Suciu au ținut să-şi exprime prinos de recunoştință şi încredere nemăsurată în hotărârile partidului. Respectiv, Dragnea. Dacă senatorul Ioan Deneş a bălmăjit-o, neînvățând de la fratele său, primarul Becleanului, că uneori în politică trebuie să taci sau să vorbeşti neutru, deputatul Daniel Suciu a crezut că este Usain Bolt şi a alergat cu vorbele după el, inspirat fiind, , probabil, de instinctul de supraviețuire. Bolt s-a retras.

Suciu are în față o carieră remarcabilă. Ne bazăm când spunem acest lucru, pe necesitatea României de a avea cât mai mulți politicieni subjugați intereselor de partid. Cele naționale mai pot aştepta. Suntem ironici dar, democrația înseamnă demnitate….asta dacă înțelegi noțiunea. Bine, ar fi fost chiar culmea ca Daniel Suciu să aibă altă părere decât Radu Moldovan, „tătucul” său spiritual din politică. Deputatul Suciu face spectacole de imagine acasă, la Bistrița, la Sângeorz, dar în Parlament este un spectator activ. Ştie să aplaude orice discurs al unui parlamentar PSD. Da, ştie. Acum a sărit în ajutorul lui Dragnea, dar mai bine ar fi tăcut: ” Nu este o execuție politică, ci o decizie care a trebuit să fie luată pentru a îmbunătăți actul de guvernare”. …Ete, pârț!

P.S. Nu sunt vulgar. Cuvântul există în DEX.

2017-06-16T19:22:53+03:000 Comentarii

Comenteaza

Go to Top